Ca și în alte domenii, armata a fost postul de avangardă în dezvoltarea profesională și de aceea se numește ”training”. Pe undeva firesc, deoarece eficientizarea armatei a fost o provocare perpetuă pentru toți liderii lumii, din cele mai vechi timpuri și până în prezent.

​

Organizațiile au observat că o parte din aceste concepte pot fi folosite spre beneficiul lor și chiar asta au și făcut. Piramida lui Maslow stă și astăzi la baza multor ”abordări organizaționale” și este punctul de plecare al teoriilor motivării angajaților.

 

La început, când organizațiile au început să ia amploare, trainingul ”practic” era suveran, fie ca vorbim de școli de ucenici (prima fiind înființată în 1872), fie că vorbim de școli de vânzări (prima fiind documentată pe la anul 1892).

 

Până spre anii 1970, scopul articulat al ”instruirii” era reducerea pierderilor în producție. Termenul ”soft skills” a apărut prima dată în 1972, într-o conferință de training din cadrul armatei SUA și și-a făcut loc în manualul său de training. Pe la 1983, la publicarea teoriei inteligențelor multiple, unele companii mai avangardiste au introdus astfel de programe în formarea angajaților săi.

 

”Dezvoltarea personală” ca termen a apărut cumva opus ”dezvoltării profesionale”, în contextul în care separarea vieții profesionale de viața personală era avansată ca o abordare care să permită angajatului să se detașeze de stresul de la birou. Cumva, s-a împământenit ideea că angajatorul oferă doar programe de dezvoltare profesională iar departamentelor de resurse umane li s-a cerut mereu să demonstreze legătura dintre programele de training și fișa de post. (revenim la subiectul acesta în alt articol).

 

Organizațiile au mers atât de departe încât au anulat practic orice interferență „personală” la birou. Această delimitare a vieții umane în segmente poate fi utilă la explicarea unor concepte, din motive strict didactice, însă în lumea reală ea nu se poate aplica, decât cu probleme psihologice mari. Cu alte cuvinte un om ”normal”, sănătos din punct de vedere psihologic, nu poate delimita chirurgical diferitele aspecte ale vieții sale și nu le poate ține complet separate unul de celălalt.

 

Internetul abundă de articole și postări de blog care ne dau soluții la îndemână pentru a separa viața profesională de viața personală – prin asta, însă, ni se sugerează subtil, doar prin terminologia folosită, că ”profesional” nu este ”personal„ de parcă n-ar fi tot despre aceeași persoană.  ”Locul meu de muncă„ este despre mine, despre viața mea, la fel ca ”prietenii mei”, ”pasiunile mele”, ”casa mea” etc. Locul de muncă ne ține ocupați cel puțin 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână (24% din viață); cum să fie el ”impersonal”? Studii mai recente au ajuns la concluzii foarte interesante despre efectele pe care locul de muncă le are asupra (ne)fericirii și (ne)împlinirii unei persoane.

 

Și astăzi există multe companii care oferă programe de formare profesională dacă au buget, înțelegând prin asta ”dacă au mai rămas bani după ce i-am cheltuit pe lucruri mai importante”.

 

Însă oamenii……

 

Acum câțiva ani derulam un proiect de recrutare pe parcursul căruia am intervievat mai mulți manageri din domeniul bancar. Îmi amintesc și azi o doamnă care lucra de 7 ani la compania respectivă. Am rugat-o să-mi spună, în calitate de manager, ce consideră că trebuia făcut diferit în acești 7 ani. Mi-a răspuns că ”trebuie investit mai mult în oameni”. Am înțeles din discuție că în cei 7 ani, nu participase la nici un curs/program de training oferit de companie. Am întrebat-o apoi la ce cursuri a participat din proprie inițiativă. S-a uitat lung la mine. Au fost 20 de secunde de liniște apăsătoare. ”Cum adică? Angajatorul trebuie să plătească pentru asta, că la birou folosesc ce învăț acolo.„

 

Acesta este aproape un simptom generalizat. Angajații au ajuns să considere că formarea profesională trebuie să fie plătită de angajator și că aia este cam tot ce ar mai avea de învățat în viață. Unii, cu experiență, au ajuns la sindromul pe care îl descriam aici GO TO LINK

 

Nimic mai greșit. Dezvoltarea personală este ”despre persoană”. Este despre învățare continuă din toate sursele, în toate aspectele vieții. Ceea ce te învață dezvoltarea personală în domeniul inteligenței emoționale se poate aplica la birou foarte bine și cu foarte mult succes.

 

Ceea ce înveți la controlul furiei se dovedește foarte util în momente din cele mai delicate ale carierei profesionale.

 

Abilitatea de a seta obiective cu claritate se folosește de asemenea.

Exemplele pot continua la nesfârșit.

Dezvoltarea personală include toate planurile persoanei tale: Emoțională, Profesională, Spirituală, Fizică, Intelectuală/Academică

​

Vestea proastă este că dezvoltarea personală se întâmplă oricum, cu sau fără contribuția ta conștientă. Totul ne influențează și ne schimbă. Continuu. Din prima secundă și până în ultima secundă a vieții noastre. Orice experiență, mediu, persoanele din jurul nostru, cărțile pe care le citim, filmele pe care le vedem, muzica pe care o ascultăm etc. Azi ești diferit de ieri si mâine vei fi diferit de azi, chiar dacă tu nu realizezi imediat.

 

Vrei să decidă alții cum vei fi tu cea/cel de mâine?

 

Poți alege cum să te schimbi. Ai posibilitatea să te afli ”la butoane”. Trebuie doar să vrei. Și cred că ar trebui să vrei. Miza este viața ta; viitorul tău.

 

Tu ești o persoană ”întreagă”; ești același om și la birou și în familie și la bere cu băieții și cu băiatul la baschet și la teatru și la piață. Sunt doar fațete ale tale care se evidențiază mai mult într-un mediu sau altul.

​

De ce ți-ai lăsa viitorul pe mâna altcuiva?

De ce să decidă doar șeful la ce training să mergi? Doar pentru că acolo nu plătești? Ascultă șeful, e un feedback valoros, dar nu te baza numai pe el. El vede dintr-o perspectivă. Mai sunt încă cel puțin alte 4 perspective de luat în calcul. Primește cu deschidere programele de formare de la birou, dar creează-ți propriul drum.

 

Dacă tu nu te respecți pe tine suficient de mult încât să investești în viitorul tău, de ce crezi că ar fi altcineva obligat să facă asta?

 

Dacă nici pentru tine viitorul tău nu este prioritar, astfel încât să te gândești la el, să-l planifici și să investești în asta, de ce ar fi pentru altcineva?

 

Dezvoltarea personală este despre tine la viitor. Asumă-ți această răspundere și fă ceva pentru tine! Asumă-ți viitorul tău!